blog despre jobosfera

Iar e scandal mare la un ziar ‘quality’. Acelasi ziar, alt scandal. Au sef nou care taie si spanzura. Prin presa, unii il injura, altii, mai putini, il apara. Ce m-a mirat a fost ca si aia care il injura au facut-o sub forma: nenea Nistorescu e naspa ca om, desi talentul lui e de necontestat.

Am aruncat si eu un ochi pe site-ul ziarului sa vad ce scrie nenea; am vazut un editorial intitulat “Secretul unui guvern cretin”, plin de exprimari elevate precum “merge pe cur-inapoi”. Acu, nu vreau sa fac pe delicata, dar da-o in elefanti roz de treaba, oricine poate sa aiba o gura spurcata, nu-ti trebuie cine stie ce talent pentru asta. A, iti trebuie talent ca sa-ti iasa ceva inteligent si amuzant dintr-o exprimare spurcata. Omului asta nu-i iesea deloc.

Un alt nene despre care se vorbea in cuvinte precum “incontestabilul talent” si in discursurile adversarilor era Traian Ungureanu, ala care atata l-a pupat pe presedinte pana a fost dat afara de la Cotidianul si ale carui editoriale pline de neologisme si intelectualism voit-pretios ma oboseau in asa hal de mi se dizolva instant insomnia. Continue reading

Jurnalismul e o meserie a orgoliilor. Toată poanta în a fi jurnalist e să-ţi vezi numele scris dedesubtul, sau, şi mai bine, deasupra unui articol (nu mai ştiu cine şi pe unde făcea teoria egocentrismului care a motivat mutarea semnăturii jurnalistice la început) . Nu-mi vine în minte nici o altă meserie în care să i se scoată ochii atât de mult consumatorului cu numele celui care a fabricat produsul. Tot ce am prin jurul meu e rezultatul muncii unor oameni pe care nu voi şti în veci cum îi cheamă şi nici nu ţin neapărat să ştiu. În schimb, dacă citesc o ştiruţă de cinci rânduri, e musai să aflu cine şi-a răpit zece minute din timpul preţios ca s-o scrie.

De fapt, în asta constă atractivitatea meseriei de scârţa-scârţa la ziar: iluzia de recunoaştere. Faptul că numele tău e acolo înseamnă că eşti cineva, că ce faci tu contează. Nu eşti doar o furnicuţă care va fi uitată, munca ta e legată indisolubil de tine. Continue reading

Am căutat pe Gugăl despre pană de inspiraţie, aka Writer’s block, şi am aflat că a existat un nene scriitor, pe numele lui Henry Roth, care şi-a aşteptat muza plecată în vacanţă vreo 60 de ani. Şi, culmea, n-a aşteptat degeaba, ea chiar s-a întors.

Problema e că nu ne permitem toţi să aşteptăm atâta. Mai ales când ce facem nu intră la categoria „literatură”. N-o să stea nimeni după mine şi să mă mai şi plătească în timp ce eu, artista lu peşte, umplu coşul de gunoi cu hârtii mototolite, smulse cu dezamăgire din maşina de scris, ca în filme. Teoretic nici n-ar exista vreun motiv să se întâmple aşa, să scrii pentru o publicaţie nu e o artă şi n-ar trebui să fie nevoie de o zeiţă inspiratoare. Dar writer’s block se manifestă şi în ocupaţiile jurnalistice. Continue reading

Zilele astea ar trebui să fie unele de triumf pentru tagma jurnalistică, deoarece şi pentru că a reuşit, cum-necum, să facă o ministresă să-şi dea demisia. Da, e vorba de tanti Monica Ridzi, răpusă de investigaţia lui Cătălin Tolontan de la Gazeta Sporturilor. Din păcate, eu nu fac parte din această categorie selectă a jurnaliştilor serioşi, aşa că singurul lucru la care m-am putut gândi când am auzit despre tărăşenie a fost: „Da’ treaba oamenilor ăştia de la GSP nu era cumva să se ocupe cu mingi şi rachete?”

De fapt, sunt atât de neserioasă, încât, în loc de triumf jurnalistic, simt în această perioadă o dorinţă intensă de a mă întoarce la şcoală. Prin şcoală se poate înţelege orice, facultate, liceu, şcoală generală, grădiniţă. Pur şi simplu, scurta perioadă de când lucrez m-a adus la aceste sentimente, deşi nu lucrez tocmai într-o mină. M-am gândit eu, aşa, în mintea mea, că statutul de om care învaţă are o groază de avantaje faţă de cel de om care munceşte. Cum ar fi: Continue reading

Zilele astea un trust romanesc de presa se cam duce la modul cel mai public pe apa sambetei: reduceri de salarii, demisii, lacrimi, cuvantari sentimentale si asa mai departe. Cu ocazia asta mi-am dat seama de un lucru destul de trist pentru mine, jurnalista in devenire: ziaristii sunt iubiti ca sarea in ochi.

Astia din presa isi merita soarta, graieste vocea poporului. Bine le face ca le taie salariul, si cat aveau era prea mult pentru ei. Ce, nu le convine ? Asa e cand nu esti eficient. Sa puna mana sa munceasca cu adevarat; sa care caramizi, sa sape in mina. Oricum erau cu totii vanduti sau otevizati. Jurnalistii sunt o plaga a societatii. Dar bine, dom’le, de unde atata suparare? Chiar nu inteleg. Vorba lui Moromete, pe ce te bazezi?

Una la mana. Salariile in presa Nu sunt exagerate decat pentru sefi si pentru vedetele gen Turcescu. Restul lumii nu se scalda in bani. Ok, probabil castiga mai mult decat un muncitor de la CFR. Continue reading