blog despre jobosfera

Deci asa, azi avem un guest post de la domnisoara Tara Duveanu. Ca sa ma scuteasca de treburi, si-a facut propria introducere, so here it is:

Tara Duveanu are 22 de ani. I-a folosit pentru a se revolta împotriva sistemului românesc de învăţământ, pentru a face voluntariat în organizaţii nonguvernamentale diverse ( ONG-uri pentru tineret, pentru reintegrarea în societate a victimelor traficului de fiinţe umane, pentru sprijinirea copiilor cu autism şi promovarea eticii şi activismului social), pentru a scrie pe blog lucruri importante doar pentru ea, pentru a avea o relaţie scurtă de iubire cu presa şi pentru a scrie. În prezent e freelance writer şi manager de proiect pentru Soup Nights – un proiect social derulat sub forma unor evenimente de strângere de fonduri pentru dotarea cu echipamente a şcolilor şi a spitalelor de copii.

Si acum articolul propriu zis:

De curând a trebuit să-mi modific o frază din pagina despre mine de pe blog. Schimbam fraza care risipea misterul asupra vârstei mele. E treabă complicată asta cu vârsta în cazul femeilor – ori pari mai tânără, ori mai în vârstă decât eşti. Asta îţi poate fi de folos în anumite împrejurări ori din contră. Acum un an şi jumătate îmi căutam un job după ce renunţasem la Drept, recunoscând că a fost o alegere neinspirată ce-mi promitea o viaţă departe de ceea ce mi-aş fi dorit. Primul interviu din perioada aia a avut acelaşi efect asupra mea ca o carămidă cazută-n capu-mi: cum stăteam eu cumite şi răspundeam întrebărilor unor oameni “de la HR” ce îşi căutau o secretară, am auzit o întrebare rostită de una dintre directoarele companiei respective: “mama şi tata cu ce se ocupă?”. N-am înţeles rostul întrebării nici atunci şi nu l-am desluşit nici acum, dar întrebarea aia m-a făcut să înteleg noţiunea de job un pic altfel.

Îţi dai seama dacă un job e pentru tine din felul în care îţi vorbeşte persoana care te sună să-ţi spună fraza aia frumoasă cu “aţi aplicat pentru un post de … şi CV-ul dvs. a fost selectat pentru un interviu”. Mai târziu, am primit acel telefon care suna cum trebuie şi am ştiut că îmi doresc să ajung în redacţia revistei respective. Şi-am ajuns – fără să fiu întrebată cu ce se ocupă mama ori tata şi cu mulţumirea că un angajator vede în experienţa mea din domeniul ONG de până atunci potenţial şi nu mă consideră “prea mică” pentru a mă lua în serios.

Am lucrat pentru revista aceea ca redactor până în februarie 2009. Criza a lovit cumplit în publisheri şi nu mai aveam de ce să rămân în biroul unei publicaţii în comă. M-am gândit că ar trebui să iau mai în serios “scrisul”. Scrisul era ceea ce făceam pentru două site-uri de prin aprilie-mai 2008, când am primit un comentariu pe blog în care era felicitată pentru cum scriu şi mi se propunea o colaborare. Când au sosit primii bani din vânzarea drepturilor de autor (articole scrise în câteva zile) – au fost mai mulţi decât cei ce reprezentau salariu meu pe o lună de muncă în redacţia revistei.

De aproape jumătate de an doar de asta mă ocup – sunt content writer pentru clienţi din România şi din străinătate. Nu câştig extraordinar de mult, dar mă bucur de toată flexibilitatea din lume în ceea ce priveşte programul de muncă – ceea ce îmi permite să mă ocup şi de proiecte sociale.

Şi-acum să trecem de la subiectul meu preferat – adică eu – la lucruri care să vă şi intereseze: avantaje şi dezavantaje, stofă de freelancer şi cum găseşti clienţi.

Faptul că îţi poţi bea cafeauna în pat dimineaţa, cu laptopul în braţe nu e un avantaj. Da, e super că nu mai trebuie să împarţi metroul sau tramvaiul cu multă lume grăbită în fiecare dimineaţă şi că nu o să se mai uite nimeni urât la tine că ai întârziat, dar ai nevoie de multă autodisciplină pentru a-ţi termina treaba la timp şi pentru a respecta un program care să nu te obosească şi care să nu-ţi distrugă puterea de concentrare. Ca freelancer te bucuri de avantajul de a face tâmpeniile sau lucrurile bune pe care tu le doreşti – de exemplu, nu trebuie să semnezi un e-mail penibil pe care îl trimiţi pentru că aşa vrea şeful şi pentru care eşti tu apostrofat pe bloguri după aceea. Proiectele sunt foarte diverse – eşti obligat să înveţi lucruri noi ( din fericire!), clienţii au atitudini diferite (unii îţi dau absolut toate informaţiile de care ai nevoie, alţii îţi cer lucruri noi după ce credeai că ai terminat deja).

O să te frustreze enorm faptul că trebuie să joci şi rolul de content writer (sau coder, copywriter, webdesigner etc.) şi pe cel de agent de vânzări şi pe cel de comunicator. O să spui de multe ori că ai nevoie de cineva să te ajute şi tot de atâtea ori o să îţi aminteşti că ai fost mai mulţumit de proiectele pe care ţi le-ai găsit singur. Networking-ul funcţionează foarte bine – întotdeaună o să cunoşti o persoană care ştie o altă persoană care ar putea fi interesată de ceea ce ai tu de oferit. Cu mers pe la evenimente sau nu, tot ai nevoie de un blog sau de un site – lasă “semne” online care duc spre tine şi ceea ce faci tu! Nu refuza colaborările cu firme româneşti – nu plătesc foarte bine dar e bine să ştii că la începutul lunii ai nişte bani în cont indiferent de cum merg lucrurile cu alţi clienţi.

Îţi poti găsi proiecte pe site-uri pentru freelanceri (gratuite sau pentru care trebuie să plăteşti câţiva dolari pe an) ca Eufreelance.com, Directfreelance.com, Elance.com ori directorul românesc Freelanceri.ro. Mi-e mi-e mai simplu să “identific” site-uri care ar avea nevoie de un content writer şi să le fac o ofertă.

Înainte de a spune “de mâine eu sunt freelancer” e bine să discuţi cu oameni care au experienţă în domeniul ăsta şi să te analizezi în cel mai sincer mod cu putinţă. Multă baftă!