Muncim sau studiim?
Inainte cu o ora am pus mana pe numarul de azi al ziarului Business Standard. Am citit acolo perspectivele sumbre care sunt prevazute pentru urmatoarea generatie de tineri absolventi ai facultatilor. Adica tu si cu mine. Cati dintre noi vom putea sa ne mai angajam pe perioada de criza? Conform ziarului, este vorba despre un naucitor procent de 5%. Adica cinci. Cinque. Restul de 95% se vor putea angaja in intretinerea unor activitati casnice deosebit de interesante, cum ar fi calcatul rufelor sau gatitul spaghetelor. Sau, de ce nu, ne vom intoarce la comertul cu sclavi, pentru ca bogatanii, parte din cei 5% vor putea sa-si cumpere o mana de studenti saraci si sa-i puna la treaba.
Ma numar printre cei 5% pentru ca am ales sa imi caut de lucru inainte sa se anunte criza. Prietenii si colegii mei care au stat cu burta la soare si au inceput sa caute mai tarziu, au dat de niste usi inchise. Daca nu as fi avut norocul de a ma angaja atunci cand m-am angajat, lucrurile ar fi stat cu totul altfel acum.
Lucrez in advertising, sunt junior copywriter. Adica lucrez in publicitate, sunt mic textier, daca vreti in romana. Industria in care exista probabil una din cele mai ridicate rate de concurenta de pe piata. Pentru ca a devenit brusc “glamorous”. Pentru ca lumea s-a prins ca nu trebuie sa faci regie film ca sa stai langa o camera de filmat, ci poti sa fii copywriter sau client service si sa mergi in Dubai sa filmezi spoturi TV la diverse companii de telefonie mobila. Poti sa spui ca “citesti un brief” sau “ai un miting pentru dezvoltarea conceptului creativ al unei noi campanii publicitare pentru un produs care se va lansa in primavara sub umbrela freshness-ului si a tineretii”, si toti prietenii tai vor pica pe spate. E concurenta si acum exista foarte putine sanse de a mai sparge gheata. Totusi, ele exista. Incerc sa le enumar, in speranta ca nu imi scapa nimic.
Joburile scoase la licitatie – e o bataie pe ele de iti vine sa iti scoti ochii din orbite. A doua zi dupa ce un job in advertising este scos la licitatie pe ejobs, bestjobs, etc, are peste 500 de aplicanti. Asta daca nu e de webdesigner (webdesignerilor, fiti fericiti). Aplici si tu, timid, ca deh, nu te costa nimic sa incerci, desi nu scrie nimic nici de salariu mare si parca nici n-ai auzit de agentia respectiva. Sansele sunt mici pentru ca acolo, la Hr, probabil deja au fost impinse dosarele ale unor nepotisme care “au absolvit jurnalismul si sunt foarte talentate” sau “o stiu eu, a lucrat la Leo, e super tare”. Mereu e preferat cineva cu o experienta oricat de limitata in favoarea unui nou venit, gata de scolarizare.
Festivalurile si concursurile – aici se deschide o poarta pentru toata lumea. Pentru ca publicitarii au ocazia sa te cunoasca personal. In ultimul timp sunt multe, multe, foarte multe evenimente de genul asta. Nu ma refer aici doar la olimpiadele comunicarii, ci si la conferinte, intalniri, discutii, traininguri, orice. E bine sa impingi cat mai mult in zona asta. Sa-ti faci propriul PR, un nume, sa devii vizibil. Sa cunosti lume care sa te cunoasca si sa te tina minte. Pentru ca tu probabil estei special, daca vrei sa ai un job special. Dar, la fel cum te-ai gandit tu la asta s-au gandit probabil si altii si tot asa, s-ar putea sa dai de concurenta. Dar oricum, e mai bine decat un CV tras la indigo in care rasuna ca un ecou cuvintele “creativitate, spontaneitate, comunicare” in fiecare fila.
Stiu pe cineva – Oricat ar parea de romaneasca si de urata varianta asta, e cea care functioneaza cel mai bine. Pentru ca daca stii pe cineva care lucreaza in domeniu, persoana respectiva te poate recomanda cuiva care sa aiba nevoie de tine. Ca incepator, e bine sa te implici chiar si ca voluntar, macar pentru o perioada limitata, ca sa vezi daca iti place si daca ti se potriveste. Pentru ca una scrie in job description si alta e cum te descurci tu acolo.
Voluntarii sunt mult mai bine priviti decat angajatii pentru ca… evident, voluntarii nu costa. Si probabil ca sunt in stare sa faca treaba la fel de bine ca si ceilalti, doar ca au ghinionul de ca trebuie sa inceapa de undeva.
Deocamdata atat, stick around for more.
